Miracolele nopții

Miracolele nopții

                                                                        autori: Breaz Alesia și Filpișan Ilinca
                                                      (clasa a II-a)

Capitolul 1 
O lume unde e mereu noapte

          Era odată a fată care iubea tare mult să citească, Ea se numea Lena.

          Într-o zi, Lena găsi o carte în biblioteca bunicii. A început să o citească. 

          Nici nu apucă să citească tot, că bunica o  chemă la masă. În timpul mesei, fata o întrebă:

         - Bunico, am găsit în biblioteca ta cartea ”Miracolele nopții”, pot să o citesc?

         - Dacă ești curajoasă, da!

         - Dar ce e atât de special la ea? 

         - Ai să vezi!

         Lena se gândi puțin, apoi zise:

         - Multumesc pentru masă! Trebuie să plec!

         Citi o pagină, două, apoi cartea se goli: avea paginile albe ca omătul. Văzu apoi niște praf: când se chinui să îl șteargă, zări un portal care o trase în carte. Când ajunse, zise:

         - Unde mă aflu? Locul acesta seamănă cu pădurea unde e veșnic noapte!

          - Asta pentru că ești în țara ”Miracolele nopții”!

          - Cine a vorbit? 

          - Eu, spiridușa pădurii!

          - Unde ești? 

          - Sunt chiar pe capul tău! răspunse râzând spiridușa. 

         Apoi se făcu mare, de mărimea Lenei. 
         Sisi, spiridușa, începu să-i spună Lenei povestea Miei, regina pădurii:
          - Mia era regina pădurii până când ...
          - Până când? întrebă Lena.
         - Până când un vrăjitor a transformat-o în Lupy, fata-lup. 
         - Ce vrajă a rostit vrăjitorul?
       - ”Tu te vei transforma în aaaaaauuuu! Și Mia a fost tranformată în lup.
         -  Ce poveste! zise îngrozită Lena.
         - Grrrr, grrrr! se auzi deodată.
         Lena și Sisi nu auziră gârâitul. Apoi, Lena întrebă din nou, curioasă:
         - Dar cât de fioroși sunt lupii?
         Sisi vru să răspundă, dar auzi:
         - Auu-auu!
         Era Lupy! Ea gârâia. Lena se sperie, dar Sisi îi spuse că Lupy e bună. Ea voia doar să fie prietenă cu Sisi și Lena, dar Lenei îi era prea frică de lupi. Gârâind, voia să vorbească cu ele, dar nu putea.     
          Lena știa că într-un final Lupy o va mânca. Sisi se făcu din nou mică, repede. Tot ea îi făcu, din greșeală, o vrajă de vorbire, și îi spuse Lenei tremurând:
          - Cccrrreeed că vaa spuunne ceee simmte!
          - Acccum ssspui?! zise Lena înghețată de spaimă.
          Praful din vraja lui Sisi se împrăștie peste Lupy și o făcu să strănute. După strănut, se petrecu ceva miraculos: Lupy vorbi!
          - Nu vă speriați, nu sunt cu adevărat fată-lup.
          - Ai vreo dovadă? întrebă Lena.
          - Lena, are o grămadă ... interveni Sisi.
          - De dovezi? Bine, arată-le, Lupy! țipă Lena cât o ținea gura.
          - Bine, tu ai vrut-o! răspunse Sisi furioasă.
          Deodată, de furie, Sisi se făcu din ce în ce mai palidă, apoi dispăru.
          - Sisi! Unde ești? zise Lena îngrozită din cauza prietenei sale.
        - Lena, trebuie să mă asculți! Sisi a dispărut pentru că s-a înfuriat!
          - De ce să te cred?
          - Sunt Mia, regina pădurii! Legea scrisă de mine a fost așa ”De te vei supăra, vei dispărea până ce un prieten îți va simți lipsa cu adevărat!”. Am făcut legea asta pentru a elimina poporul meu din regat, să rămân singură. Servitorul meu, însă, un om rău până în creier, a abătut un blestem asupra mea, care suna așa: ”La 20 de ani te vei întâlni cu fratele mea, Vrăjitorul Meleficul. El te va transforma în floare!”.
          La 20 de ani s-a împlinit profeția, însă n-a rostit corect vraja și am devenit Lupy, fata-lup. 
          Lena rămase cu gura căscată. Apoi spuse:
         - Ai multe dovezi, regret...
         - Nu mai avem timp de regrete! adăugă Lupy.
       - Ai dreptate, dar unde dispar cei ce sunt supărați? întrebă curioasă Lena.
          - În palatul Maleficului! răspunse încet Lupy.
        Merseră și merseră, pnă când, cu urechile ei de lup, Lupy auzi în plânset care venea de la Lena.
         - Ce ai? o întrebă Lupy.
         - Îmi...Îmi e dor de...de Sisi! răspunse plângând Lena.
         - Ai rupt vraja! țipă Lupy. Numai că...
         Sisi apăru nevătămată lângă ele.
         - Sisi! se bucură Lena. Ești bine? 
         Lena se repezi să o îmbrățișeze, dar Lupy sări în fața ei:
        - Nu o atinge! Uită-te la ea, e din piatră pură! 
        - Poftim?! țipă și Lena. Nuuuuu! Sisi, nu e posibil!
        - Dacă o atingi, vei fi ca ea! Ca să-și revină, trebuie să îl ucidem pe Maleficul! zise Lupy.

Capitolul 2

Descoperirea miracolului

         Povestitorul s-a găsit să spună și el ceva:

         - Într-o zi, Lena a găsit o statuie monumentală, care era, de fapt ... ăăăăă ... . Simplu și clar: era .... și, era?

          - O statuie cu mama lui Sisi, Dalia! răspunse, ieșită din pepeni, Lupy.

          - Nu seamănă cu Sisi! observă Lena.