miercuri, 11 ianuarie 2012

Introducere

          Editura FLAMINGO GD

          Timp de secole, basmele le-au deschis gustul copiilor pentru lumea cărţilor şi pentru literatură. Poveştile populare şi basmele i-au captivat pe cei mici cu descrierea unor tărâmuri pline de fantezie şi magie, dar le-au oferit şi lecţii valoroase despre cum să-şi croiască un drum într-o lume ce poate fi uneori plină de primejdii şi provocări.
          Personajele din basmele, pe care noi le cunoaştem şi le îndrăgim, nu au întotdeauna o viaţă uşoară. Ele se confruntă şi trebuie să facă faţă de fiecare dată unor obstacole - cum se poate întâmpla şi copiilor de azi - dar, din fericire, ei nu se întâlnesc cu spiriduşi răi ori cu vrăjitoare viclene.
          Principala caracteristică a multor basme de aici este concizia lor, autorii lor având drept scop înglobarea unor lecţii de viaţă general valabile într-un fel de a povesti scurt, la obiect şi memorabil. După cum sugerează şi titlul, Comoara mea cu poveşti de 5 minute, s-a intenţionat ca aceste poveşti să fie citite în aproxomativ cinci minute.
          Plăcerea de a citi şi aplecarea spre literatură sunt printre cele mai preţioase daruri pe care un copil le poate "câştiga" prin lectură.
          Aşadar, lectură plăcută, dragi elevi!