Editura FLAMINGO GD
Timp de secole, basmele le-au deschis gustul copiilor pentru lumea cărţilor şi pentru literatură. Poveştile populare şi basmele i-au captivat pe cei mici cu descrierea unor tărâmuri pline de fantezie şi magie, dar le-au oferit şi lecţii valoroase despre cum să-şi croiască un drum într-o lume ce poate fi uneori plină de primejdii şi provocări.
Personajele din basmele, pe care noi le cunoaştem şi le îndrăgim, nu au întotdeauna o viaţă uşoară. Ele se confruntă şi trebuie să facă faţă de fiecare dată unor obstacole - cum se poate întâmpla şi copiilor de azi - dar, din fericire, ei nu se întâlnesc cu spiriduşi răi ori cu vrăjitoare viclene.
Principala caracteristică a multor basme de aici este concizia lor, autorii lor având drept scop înglobarea unor lecţii de viaţă general valabile într-un fel de a povesti scurt, la obiect şi memorabil. După cum sugerează şi titlul, Comoara mea cu poveşti de 5 minute, s-a intenţionat ca aceste poveşti să fie citite în aproxomativ cinci minute.
Plăcerea de a citi şi aplecarea spre literatură sunt printre cele mai preţioase daruri pe care un copil le poate "câştiga" prin lectură.
Aşadar, lectură plăcută, dragi elevi!
Antonia:
RăspundețiȘtergereFoarte frumos si impresionant!Toti copiii sunt la fel si le plac povestile.Aceasta comoara ne aducem mult!Este bine sa citim si sa facem jurnal de lectura.Bravo,doamna invatatoare.
Ideal pentru orele de lectură la clasă! Se pot citi și de copii cu ajutorul videoproiectorului! Un real sprijin pentru activitățile desfășurate de noi. O să vă vizităm în fiecare zi de luni, la ora de lectură.
RăspundețiȘtergereMulțumesc pentru gândurile exprimate!
RăspundețiȘtergere